Home » Cultură » Apelul lui Diego Maradona, după lansarea documentarului despre el: Nu mergeţi să vă uitaţi

Apelul lui Diego Maradona, după lansarea documentarului despre el: Nu mergeţi să vă uitaţi

Apelul lui Diego Maradona, după lansarea documentarului despre el:  Nu mergeţi să vă uitaţi
Publicat: 22.05.2019
Duminică, la Festivalul de la Cannes 2019, a avut loc premiera documentarului "Diego Maradona", în care este prezentată viaţa fostului mare fotbalist, însă argentinianul s-a arătat nemulţumit de modul în care este descris pe afişul filmului.

Posterul documentarului de două ore conţine descrierea: „Diego Maradona. Rebel, Erou, Escroc, Dumnezeu”, iar El Pibe D’Oro s-a arătat foarte deranjat de termenul „escroc”, îndemnând oamenii să nu vizioneze acest film, potrivit Mediafax.

„Am jucat fotbal şi am câştigat bani alergând după o minge. Nu am escrocat pe nimeni. Dacă pun asta pe afiş pentru a-i face pe oameni să meargă să vadă filmul, cred că greşesc. Nu îmi place titlul, iar dacă nu îmi place titlul, nu mă voi uita la film. Nu mergeţi să vă uitaţi!”, a declarat Maradona, pentru Univision.

Documentarul a avut premiera la Cannes, duminică, iar lansarea generală va avea loc pe 14 iunie. Actualul antrenor al mexicanilor de la Dorados de Sinaloa nu a văzut filmul făcut pentru el, însă regizorul Asif Kapadia era convins că fostul mare fotbalist va fi încântat: „Avem o arhivă foarte bogată, vor fi foarte multe imagini pe care nici măcar el nu le-a văzut, cu familia şi copiii lui. Cred că va fi foarte emoţionant pentru el”.

Cea de-a 72-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes a început pe 14 mai şi se va încheia pe 25 mai.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase